In memoriam Radu Gabrea 0

Evocarea personalitatii alaturi de colaboratori, personalitati si membrii ai familiei printre care:

■ Radu F. Alexandru ■  Liviu Rotman ■  Stelian Tanase ■  Alex Moustache ■  Cristian Vasile ■ Victoria Cocias (sotie) ■ Florin Gabrea (frate) ■ Magdalena Schubert (fiica)

In a doua parte a evenimentului va avea loc proiectia si dezbaterea filmului “Imparateasa rosie – Viata si Aventurile Anei Pauker” (2016).

Intrarea libera in limita locurilor disponibile.

Regizorul Radu Gabrea a fost o personalitate artistica atasata de valorile universale, dar si de comunitatea evreiasca si de valorile religioase, istorice, culturale si sociale ale acesteia. Momente grele istorice, personalitati speciale, au fost reprezentate de Radu Gabrea, atat in filme documentare, cat si artistice, Realizate in Germania si in Romania.

“Era unul dintre cei mai importanţi regizori. Era un regizor de cinematograf foarte original. Eu am apreciat faptul că s-a reîntors în ţară, deşi făcuse o carieră strălucită şi în Germania. Dar el a ales după aceea să revină în România şi să şi formeze o parte dintre regizori, pentru că a fost şi profesor. A fost şi director la CNC la un moment dat, când chiar a trecut prima lege a cinematografiei. Era un personaj extrem de important”, a mai spus Irina Nistor, amintind şi de festivalul de film de la Mediaş – MECEFF – pe care el îl crease.

In prima parte a evenimentului, vorbim despre omul, regizorul si mostenirea cinematografica pe care ne-a lasat-o Radu Gabrea, alaturi de colaboratori, personalitati si membrii ai familiei printre care:

■ Radu F. Alexandru ■  Liviu Rotman ■  Stelian Tanase ■  Alex Moustache ■  Cristian Vasile ■ Victoria Cocias (sotie) ■ Florin Gabrea (frate) ■ Magdalena Schubert (fiica)

Cu sprijinul doamnei Victoria Cocias, vom difuza apoi filmul “Imparateasa Rosie – Viata si aventurile Anei Pauker” (2016), film pe il vom dezbate, raspunzand . intrebarilor publicului.

Va invitam sa ne fiti alaturi la acest eveniment de suflet!

Intrarea libera, in limita locurilor disponibile.

Info & rezervari:
■ 
021-3202608 sau 0371-022476 (Receptia JCC)
■ 0730-447777 (Delia Marc)

 

subscribe to comments RSS

There are no comments for this post

Please, feel free to post your own comment

* these are required fields

Centrul Comunitar Evreiesc Bucuresti is powered by WordPress and FREEmium Theme.
developed by Dariusz Siedlecki and brought to you by FreebiesDock.com